Omul şi bulentitatea

Bulentitatea este persona (masca – lb latina) aparenţa, eticheta. Este fişa de la Evidenţa populaţiei, din înscrisurile oficiale şi oficioase, derivînd – vizibil – din buletin + entitate. Un înscris avînd nume, prenume, data a naşterii, denumirea locului de naştere şi alte informaţii utile identificării fiinţei respective. Bulentitatea se cîntareşte în contul de la bancă şi se măsoară cu diplome şi funcţii, respectul mulţimii ingnorante crescînd direct proporţional cu “greutatea” funcţiilor sau a banilor şi invers proporţional cu valoarea lăuntrică a entitaţii respective.

Se vede cu ochiul liber că în actuala pseudo – civilizaţie occidentală, profund viciată de false idealuri programat antidivine, se exarcerbează cultul bulentităţilor care de care mai bizare, ciudate sau perverse, piaţa de consum fiind plină de staruri sportive, staruri de film, staruri muzicale, staruri porno şi politice pentru care există doar trei pîrghii, trei direcţii, trei sfere de interes: bani, putere şi relaţii pentru îmbuibarea pînă la saţietate a propriului ego şi a cîtorva apropiaţi. Bulentitatea fiind incapabilă să înţeleagă ceva sau pe cineva, situat dincolo de aceste obiective efemere şi iluzorii.

Bulentitatea este latura superficială, măruntă, derizorie a omului. Este egoul, egoismul, egotismul şi egocentrismul nostru. Este lăcomia, ataşamentul, posesivitatea, într-un cuvînt: nimicnicia noastră.

Peripeţiile bulentităţii în diverse sfere socio-profesionale sînt specifice fiecăreia în parte, dar poate că nicăieri n-a devenit mai caricaturală, hilară sau dramatică – uneori – pînă la un maximum al degradării umane, ca în armată, poliţie, jandarmerie şi alte organizaţii paramilitare, mai mult sau mai puţin secrete, unde bulentitatea s-a redus la un număr, o uniformă şi o cagulă pe cap, simbol al agresivităţii inumane, adică o marionetă care joacă după cum i se cîntă, fără a-şi pune niciodată întrebări despre moralitatea acţiunilor sale, fiindcă despre legalitatea sau consecinţele karmice nici nu poate fi vorba (vezi Mineriadele sau vandalismul dement împotriva yoghinilor, orchestrat din umbră de Fraţia Întunericului numită Francmasonerie).

De notat că în serviciile secrete – precum şi la politicieni – această mască parcă n-ar fi suficientă, peste ea adăugîndu-se alte şi alte măşti, încît respectivele entităţi nu mai ştiu nici ele însele cînd sînt autentice şi cînd joacă un rol printre multe altele, pentru inducerea în eroare a inamicilor, pînă la alienarea totală de propriul suflet.

Multe alte atribute ale bulentităţii, cum ar fi bulentitatea mafiotă sau inchizitorială, sînt diverse roluri jucate de fiecare dintre noi pe parcursul uneia sau mai multor încarnări, spre a ne trezi încetul cu încetul la realităţi din ce în ce mai profunde ale fiinţei noastre.

Dincolo de mască, dincolo de aparenţe, dincolo de funcţii, diplome, etichete, se află OMUL al carui suflet este parţial sau total trezit, OM care nu mai este marioneta nimanui. Să remarcăm în treacăt că termenul de omenie vădeşte o calitate aparţinînd sufletului trezit, şi nicidecum bulentităţii. A fi uman, a te purta omeneşte şi toate derivatele acestui cuvînt nu au nimic de a face cu bulentitatea, al cărei specific de prim ordin este rapacitatea şi nu altruismul. Că cei mai mulţi dintre oameni au sufletele adormite sau chiar moarte este, în principal, o consecinţă a nemerniciilor noastre din alte vieţi sau chiar din prezenta noastră existenţă, dar nu trebuie uitat nici rolul profund nociv al educaţiei de sorginte masonică, ale caror programe şcolare, cărţi, emisiuni radio – tv şi ziare, intenţionat violente, stupide, vulgare, contribuie decisiv la imbecilizarea celor mai slabi de înger, a tuturor bulentităţilor.

Între troglodiţii sau bulentităţile care mişună în lumea interlopă şi pînă la afaceristul mai mult sau mai puţin cinstit, sînt diverse grade de bulentitate, de opacitate la Lumina Divină. Oriunde i-ar fi locul pe scara socială, oricare i-ar fi funcţia ori cantitatea de bani posedaţi, fie el şi Big Brother, cu grad mai mare de 33 în ierarhia ocultei malefice sau un pîrlit oarecare, tot bulentităţii aparţine, pînă cînd începe să-şi trezească sufletul în suficientă măsură, încît să nu mai fie sclavul manipulărilor exterioare de tot felul, şi nici al viciilor sau defectelor personale.

Ci nu se cheamă că ai un suflet trezit dacă dai de pomană o dată pe lună vreunui năpăstuit oarecare sau faci cine ştie ce fapte de ispravă de cîteva ori pe an, iar în restul timpului manifeşti egoism, posesivitate, invidie, gelozie, intoleranţă, ură sau alte atitudini reprobabile.

O autentică şi durabilă trezire a sufletului se produce abia după ce ne-am iertat pe noi inşine de toate vinile reale ori închipuite şi ne-am acceptat în totalitate exact aşa cum sîntem acum, cu defectele şi calităţile noastre; după ce i-am iertat şi acceptat în totalitate pe duşmanii noştri, dăruindu-le (atît cît ne stă în putinţă) ajutorul şi iubirea noastră necondiţionată şi aceasta nu o dată, ci de nenumărate ori, adică mai mereu. Aceasta nu înseamnă că o fiinţă al cărui suflet este trezit total sau parţial, n-ar mai avea deloc supărări sau iritări, ci că o asemenea fiinţă se străduieşte să fie mai tot timpul armonioasă, împăcată cu sine şi cu lumea din jur. Înseamnă că mai mereu dăruieşte afecţiune tuturor, necondiţionat, şi contribuie cumva la bunăstarea spirituală a semenilor, iar supărările sau iritările sale e posibil să fie doar teste prin care Divinul îi sondează gradul de autocontrol sau, alteori, îi mai taie din ifose, dacă respectivul se dă grande.

Ceea ce deosebeşte Omul de bulentitate, în ultimă instanţă, nu este acţiunea în sine, cît calitatea acesteia. De pildă, şi bulentitatea poate şi chiar face daruri unora mai mult sau mai puţin apropiaţi sau alte fapte laudabile, dar pe cînd unul acţionează de la nivelul egoului, celălalt acţionează de la nivelul Sufletului Cel Viu. Este o deosebire calitativă ce nu poate fi descrisă în cuvinte, decît într-un mod vag sau eventual metaforic, ci mai degrabă trebuie trăită spre a se vedea diferenţa. O fiinţă cu sufletul fie şi parţial trezit, se pune spontan în slujba semenilor săi, fără îmbufnări, fără mutre acre, fără cîrteli, sau aere de nabab milostiv şi condescendent. Un asemenea OM ne ajută cu naturaleţe, bunătate, dăruire, ba chiar cu o vizibilă simpatie şi culmea este că în final tot el ne mulţumeşte că i-am oferit prilejul de a ne fi folositor!

*

Într-unul din visele dimineţii, m-am văzut mîncîndu-mi buletinul de format vechi, cel cu multe pagini, pînă la jumatate, în timp ce îmi curgea mult sînge pe gură. Înaintea acestui vis, într-un altul, am trăit o mare spaimă la ideea unei călătorii în spaţiul cosmic, spaimă de aneantizare sau de extincţie a propriei identităţi. Mai recent, după visul cu buletinul mîncat, într-un alt vis, eram pe cale sa realizez o călătorie la mare înălţime în straturile superioare ale atmosferei terestre, însă m-a oprit teama intensă că voi pierde ceva esenţial din mine. La trezire am înţeles că fiecare vis îmi revela o etapă parcursă întru transcederea egoului, a bulentităţii. Mai demult însă, poate 5 – 6 ani, tot într-un vis, mi s-a revelat cum te simţi la moartea egoului. Parcă se rupe, se smulge ceva din noi şi smulgerea forţată a ataşamentelor şi dorinţelor seamană cu jupuirea de viu a cărnii de pe trupurile noastre. Trebuie spus ca această suferinţă crîncenă poate fi evitată, în cea mai mare parte, dacă facem eforturi perseverente pentru a ne depăşi egoismele, închistările, prejudecăţile, negativitatea la toate nivelurile, cît mai repede posibil.

Dacă …