O g l i n z i l e

Am auzit spunîndu-se adesea că ceilalţi sînt oglinzile noastre.

N-am auzit însă nici o precizare în plus, nici o extindere sau nuanţare a acestei aserţiuni, ca şi cum ar fi o axiomă care nu mai trebuie dezbătută şi cu atît mai puţin combătută !

Cum am spus şi cu alte ocazii, nefiind încă un înţelept pe deplin realizat spiritual, îmi dau şi eu cu părerea, fără pretenţia infailibilităţii, invitîndu-i încă odată şi pe cititorii sau cititoarele mele să-şi dea cu presupusul vizavi de acest subiect.

Din capul locului mie mi se pare că afirmaţia aceasta este doar PARŢIAL adevărată, în funcţie de fiecare situaţie în parte, existînd probabil şi situaţii în care ea este adevărată într-o proporţie mai mare de 50% sau chiar mai mult, dar din experienţa mea pot să afirm că nu este niciodată adevărată sută la sută, dintr-un motiv pe cît de simplu, pe atît de logic.Dacă ar fi sută la sută adevărată, ar însemna că fiinţa care mă oglindeşte pe mine să fie o copie identică a persoanei mele, ceea ce este imposibil.

Afirmaţia că ceilalţi sînt oglinzile noastre vrea să se spună că unele fiinţe din jurul nostru ne oglindesc anumite trăsături ale caracterului nostru, fie ele armonioase ori dizarmonioase.

Dar poate că ar fi mai bine să particularizăm discuţia.

Aflîndu-mă într-o anume locaţie, împreună cu alte şase sau şapte persoane, a fost trimisă acolo o femeie de vîrstă mijlocie, care s-a dovedit ulterior că manifesta tendinţe paranoide.N-aş vrea să intru în amănunte, numai ca să dovedesc veridicitatea spuselor mele, ci trec direct la subiectul dezbătut aici.Cînd într-un grup de fiinţe umane care trăiesc la nivelul egoului , apare o fiinţă bolnavă psihic, se pune întrebarea a cui oglindă este acea fiinţă bolnavă ?

A tuturor sau numai a unuia ori altuia dintre cei care fac parte din acel colectiv ?

Răspunsul este destul de uşor.Persoanele dizarmonioase oglindesc în general pe cei sau cele dizarmonioase, fiindcă e logic că nu pot fi oglinda cuiva armonios, care adică nu prezintă rezonanţe cu dizarmoniile acelei fiinţe.Ajunşi aici, s-ar părea că discuţia este terminată.Dacă întîlnim o fiinţă demoniacă şi comportamentul ei ne afectează mai mult sau mai puţin profund, tragem concluzia că acea fiinţă ne arată prin oglindire anumite rezonanţe inferioare ale noastre, pe care trebuie să le eliminăm cît mai repede posibil, dacă vrem să evoluăm spiritual.

De-a lungul vieţii mele am întîlnit vreo cinci persoane paranoice şi relaţia cu două dintre ele m-a afectat într-o măsură destul de mare, mai mult cu prima dintre ele şi mai puţin cu a doua.Amănuntele acestea sînt date doar spre a se vedea că am avut oarece experienţă cu astfel de fiinţe bolnave psihic.

Deci ceilalţi ne oglindesc PARŢIAL unele defecte sau calităţi ale noastre, dar asta nu înseamnă că toate dizarmoniile acelei sau acelor fiinţe dizarmonioase pe care destinul ni le scoate în cale, sînt şi ale noastre, cum lasă de înţeles afirmaţia de la începutul articolului sau, mai bine zis, cum înţeleg unele minţi grăbite ori superficiale.

În concluzie, propun Camerei Unite a Intelighenţiei Umane ca aserţiunea să sune asfel :

CEILALŢI SÎNT DOAR PARŢIAL OGLINZILE NOASTRE !

Altfel s-ar putea crede că avem defectele tuturor persoanelor care nu ne plac şi calităţile tuturor celor pe care îi admirăm, ceea ce n-aş crede a fi întrutotul adevărat.De pildă, am un coleg de curs pe care îl admir foarte mult pentru delicateţea şi bunul simţ exemplar de care dă dovadă mai mereu, dar n-aş spune că deţin încă aceste calităţi.Mi se va spune că admir respectivele calităţi, pentru că am nevoie să le asimilez, dar atunci pot să răspund că admir şi calităţi pe care nu am nevoie să le asimilez – cum ar fi sinceritatea- fiindcă manifest deja cu prisosinţă această calitate.Atunci de ce admirăm unele şi nu admirăm altele ?

Iar în ce priveşte comportamentul aberant al unei persoane aflată într-o colectivitate, se pune întrebarea dacă respectivul comportament dizarmonios prezintă un anume tîlc pentru toţi cei prezenţi sau numai pentru cei care sînt afectaţi de acel comportament ?

Am intenţionat aici doar o schiţare foarte mult simplificată a multitudinii de situaţii unice în care putem fi confruntaţi la nivel de grup cu persoane bolnave, pentru că dacă această confruntare se petrece doar la nivel individual, atunci lucrurile sînt ceva mai lesne de priceput, aplicînd aserţiunea cu oglindirea noastră parţială.

Eu unul tind să cred că situaţia este mult mai complexă pentru fiecare caz în parte, decît se întrevede din această afirmaţie că ceilalţi ar fi oglinzile noastre fie şi parţial adevărate.Atît de complexă, încît îi las fiecărui cititor în seamă rezolvarea propriilor enigme karmice, nedumeriri sau eresuri, şi reamintesc spusele unei fiinţe cu adevărat îndumnezeite : că avem dreptul să evităm fiinţele care nu ne plac din varii motive, aşa cum a fost şi este evitată de mulţi alţii persoana mea; cum eu însumi am evitat şi ar trebui să evit măcar fiinţele al căror demonism manifest îmi produce încă multă suferinţă.

În cadrul relaţiilor umane, esenţiale sînt relaţiile reciproc binefăcătoare, nu cadrul sau aspectul fizic al oamenilor, acestea din urmă fiind secundare, deşi nu lipsite întrutotul de importanţă, doar că ponderea lor este exagerată în epocile decăzute spiritual, ba chiar în multe situaţii cele din urmă sînt precumpănitoare.

Iar dacă Destinul sau Karma îmi trimite o mirondea sau o tremolină, înseamnă că ea îmi oglindeşte anume defecte ale fiinţei mele, dar refuz să cred că toate defectele ei de caracter se manifestă şi la mine, pentru că nu sîntem nici măcar asemănători, darmite identici !

Altfel spus, cred că unii dintre noi deţin atîta discernămînt cît să facă diferenţa dintre defectele proprii şi cele ale fiinţei iubite, dintre calităţile proprii şi cele ale altora, oricare ar fi relaţia dintre noi şi ceilalţi.

După părerea mea, motivele pentru care două fiinţe umane îşi intersectează paşii pe anumite porţiuni de drum sînt mult prea complexe pentru a fi reduse doar la aspectele defectologice, respectiv oglindirea unor neajunsuri care necesită remedieri urgente.A susţine mereu aşa ceva, înseamnă – din perspectiva mea – a simplifica la modul păgubitor raporturile dintre oameni.

În atare situaţii este uşor să ne erijăm în sfătuitori scripturistici, chiar prea uşor pentru cei mai mulţi dintre noi, dar aici şi acum mă abţin de a face pe deşteptul şi vă cer şi vouă părerea, de veţi binevoi a mi-o împărtăşi, însă aş prefera să reflecte experienţa voastră de viaţă, ci nu citate din cărţi, chiar dacă unele dintre ele pot fi uneori realmente folositoare.