Manipularea cea de toate zilele

...sau  

 Nino – Nino, Danonino

Butonez de ceva vreme telecomanda în căutarea a ceva nou - deşi "n-ai să vezi" pe canalele noastre de televiziune. Cel mai interesant până acum e faptul că oriunde apeşi minunea asta tehnică, descoperi, ca şi cum s-ar fi vorbit între ele toate posturile de transmisie, numai reclame. Peste tot. Iar cel mai des, probabil a-ţi remarcat deja asta, apare cea făcută produselor Danonino pentru copii.

Sinceră să fiu eu şi azi mă minunez. Pentru că trăiam cu impresia că cei din conducerile  indiferent cărei televiziuni s-au mai deşteptat totuşi în privinţa asta. Adică nu mai oferă o asemenea publicitate, nimănui. Fiindcă a fost, este şi va fi mereu important ce mănâncă un popor. Şi mai ales că: "mens sana in corpore sano”- cu alte cuvinte, prin mâncare sănătoasă poate ne trezim şi noi până la urmă din „somnul raţiunii” şi devenim mai activi. În toate direcţiile.

Pentru mine -şi presupun că pentru suficient de mulţi alţi semeni ai mei- ideea în sine e foarte importantă. Tre` să ştii ce mănânci. Altfel „dai coltu`” înainte de vreme. Noi ca noi...dar mai ales copii noştrii. Şi sunt gata să pariez că cel puţin jumătate plus unu din concetăţenii mei sunt şi ei interesaţi ce cumpără.

Să revin însă. Mulţi dintre românii căzuţi pradă reclamelor îşi îndoapă progeniturile cu „fantasticul Danonino”. În treacăt fie spus, nu pot înţelege, fără a deveni fan David Icke de ce, de exemplu, e musai să găsesc desenat un dinozaur pe amabalajul produsului. Să fie oare o direcţionare implicită către adevăraţii orchestratori din umbră a tot ce se petrece mai rău în universul nostru?

Cu ceva timp în urmă citeam pe site-ul Pro-tv-ului nişte explicaţii elucubrante, care sunau cam aşa: ”Experţii europeni informează că nu există pericolul ca românii să se intoxice cu această substanţă (dioxina n.m). Primele investigaţii arată că valorile admise de dioxină nu au fost depăşite în iaurtul retras de pe piaţă.” Şi rămân spontan într-o stare zen, adică acea stare de graţie pe care o ai când cineva îţi spune: ”n-o să ţii minte nimic pentru că totul este adevărat!”

Că dioxina ESTE toxică şi cancerigenă, pare să nu reprezinte nici un fel de importanţă pentru cei care au pus aceste rânduri în site-ul cu pricina. Şi drept să spun, mi se pare oarecum normal. Atenţie, normal, NU natural, pentru un concern cu „lactate” super fluidizate de „E”-uri, care în general conţin mai puţin de câteva grame reale de iaurt.

Iarăşi, faptul că dioxina NU ARE CE CĂUTA în nici un fel de produs pare lipsit de relevanţă, de vreme ce Danone a făcut nu o dată, oficial, afirmaţia că „în loturile româneşti, nivelul de dioxină este de 0,22 picograme la gramul de grăsime, iar limita maximă admisă (sic!) este de 3 picograme la gramul de grăsime, deci este sub limită”.

Sub limita cui???

Şi atunci mă întreb, cum se face că Danone are în continuare piaţă de desfacere în ţările sărace - printre care şi noi - şi decretează că e in regulă dacă un element cangerigen, extrem de dăunător organismului uman se găseşte în mâncare, mai cu seamă în cea pentru copii.

Iar biet ţăranul român îşi aruncă laptele pentru că este inimaginabil de ieftin ori trebuie să-şi ia mulgător automat dacă vrea, chiar şi aşa super-ieftin, să aibă laptele cumpărat, sau - conform noilor norme impuse fermierilor de Uniunea Europeană- e musai să aştearnă gresie şi mochetă sub copitele vacii personale, dacă doreşte s-o mai aibă de musafir în grajd.

Pentru cititorii neavizaţi, ori care încă mai consideră dioxina o glumă, vreau să mă fac înţeleasă: această substanţă se cumulează în organism şi are timp de înjumătăţire între opt şi o sută treizeci şi doi de ani. Vă las pe dumneavoastră să calculaţi în cât timp se elimină ea din organism.

Intrarea noastră în UE, acum ceva timp a avut şi (poate) mai are părţile ei bune. Doar că şi mai multe rele. Din ce-a de-a doua categorie, face parte faptul că Uniunea dă liber fără probleme la vânzare în România la câtamai holding-ul de lactate, iar produsele lui, verificate sau nu, apar pe piaţa noastră.

Şi trebuie să admitem că e un pic mai dificil de explicat pruncilor noştrii de ce e ”buba” să pape lăpticul cu ”Dino” din raftul supermarket-ului.

Ce e de făcut? Cel mai de bun simţ şi mai la indemână este refuzul de a mai cumpăra orice doar pentru că are reclamă "drăguţă" la televizor. Un altul ar fi să urmărim a ne alimenta cât mai natural cu putinţă, prin renunţarea la artificii pline de „E”-uri şi alţi „aditivi.”

Altfel, putem ajunge mult prea repede şi periculos de aproape de momentul în care visători, să-l parafrazăm pe Georges Brassens şi să ne întrebăm nostalgici: "Ou sont..." les vaches d`antant?

Adică în traducere liberă: ”unde ni-s vacile de altădată”.

S.Z.